Interviu cu Oana Mariam - Crâmpeie de suflet


Continuăm seria interviurilor cu bloggeri. Azi, a fost luată la întrebări Oana Mariam, de la Crâmpeie de suflet. Curioși? Haideți să o descoperim împreună!



1. Ce consideri că trebuie să știm despre tine?

De regulă, nu prea sunt o carte deschisă. Prefer să las cuvintele să vorbească despre mine, pentru că e cel mai bun mod prin care pot să îmi fac cunoscută personalitatea. De regulă, sunt o persoană deschisă la tot ceea ce este nou, nu mă dau în lături de la nimic din ceea ce este frumos și bucură sufletul, sunt extrem de directă și de sinceră, indiferent de persoana din fața mea. 




2. O calitate şi un defect care te reprezintă!

Sunt destul de tolerantă cu cei din jurul meu, accept cu ușurință destul de multe lucruri și uit ceva ce nu mi-a plăcut la fel de repede. În același timp, sunt extrem de impulsivă, reacționez pe moment și nu întotdeauna iau cele mai bune decizii în acest mod.




3. De cât timp scrii pe blog și cum te-ai apucat de scris?

Blogul prezent, Crâmpeie de suflet, a apărut undeva prin iunie, iulie anul trecut. Era prezent de foarte mult timp în mintea ta, doar că nu am avut suficient curaj să fac pasul acesta. M-am apucat de scris din dorința de a așterne pe hârtie într-un mod organizat anumite gânduri de-ale mele și pentru a prezenta și altor iubitori de carte anumite cărți pe care le citesc. În momentul de față profesez de acasă, îmi lipsește extrem de mult interacțiunea cu elevii, așa că trebuia să am o activitate pe placul inimii mele J




4. Cât timp dedici activității tale pe blog?

Niciodată nu dedic atât de mult timp pe cât mi-aș dori… Am idei de articole pe care le pun întâi pe o foaie de hârtie (sunt mai tradiționalistă de fel), după care se modifică de o sută de ori până ajung pe blog…




5. În restul timpului liber, ce pasiuni mai ai?

Îmi plac extrem de mult plimbările, de preferat în locuri noi, pentru a cunoaște noi oameni și culturi. Iubesc animalele, am patru pisici și doi câini, de care încerc să mă ocup pe cât de mult este posibil, iar de ceva timp am descoperit sportul, fapt pentru care încerc să mă țin de treabă și să merg la fitness, zumba și kagoo jumps. 




6. Care consideri că e cel mai mare câștig avut în urma activității tale pe blog?

Cel mai mare câștig este acela că am reușit să cunosc oameni extrem de frumoși, de calitate, cu care pot împărtăși impresii și gânduri.




7. Care e "dezavantajul" faptului că ești Blogger?

Trebuie să acord o mai mare atenție cuvintelor, pentru că, acum, nu le mai văd doar eu J




8. Ce părere au cei din jur de pasiunea ta? Ai avut susținere de la inceput sau te-ai luptat cu morile de vânt?

Familia și prietenii mei știu că iubesc cărțile încă de când am ținut primul Abecedar în brațe, la fel cum știu și că îmi place să îmi exprim sentimentele prin intermediul cuvintelor, așa că nu mai zic nimic. Eu cred că sunt mândri de mine întotdeauna J În schimb, la început nu am spus nimic nimănui despre blog, am avut ideea și am pus-o în practică, toți cei dragi au aflat mai apoi, când totul era gata. De regulă, până nu știu că un lucru îmi iese așa cum îmi doresc, nu prea vorbesc despre el, rămâne la stadiul de idee până la proba contrarie. J




9. Cum îți alegi recenziile? Citești doar cărți care te atrag, sau citești ceea ce caută cititorii?

Am perioade și perioade, citesc și cărți care au fost pe placul unora dintre cititori, pentru că sunt mai curioasă din fire și vreau să văd dacă pe mine mă va atrage la fel de mult. Însă, în general, încerc să citesc ceva ce știu cu siguranță că îmi va plăcea. Aleg autori despre care știu câte ceva sau merg pe tematică.




10. Consideri că oricine poate să devină Blogger?

În ziua de azi, cam toți consideră că pot fi bloggeri. Există loc pentru toată lumea, însă eu consider că bloggeri în adevăratul sens al cuvântului se numesc cei care stăpânesc foarte bine limba română, care au ceva de spus și care pot să aibă o anumită continuitate în rândurile pe care le aștern.




11. Un sfat pentru cei la început de drum!

Aveți curaj și urmați-vă visele! Credeți în voi, fiți pasionați și mergeți pe urmel celor mai ascunse idealuri ale voastre!




12. Un gând pentru cei ce te citesc.

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru faptul că mă citiți! Aștep sfaturile și opiniile voastre.


Oana, mă bucur că am reușit să te cunosc și mai bine! :D

Etichete: , ,